Theodor Andrei a câştigat Selecția Națională Eurovision 2023! La doar 19 ani a fost o concurență serioasă pentru colegii săi! Ce spune Mihai Trăistariu! “Un punct în minus!”

Publicat: 13 feb. 2023, 12:26 Autor: Dora Bazavan Vedete

Theodor Andrei va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2023 cu piesa „D.G.T. (Off and on)”, organizat în luna mai la Liverpool, Marea Britanie.

Artistul de 19 ani a fost de-a dreptul surprins și emoționat. Câștigătorul Selecției Naționale a fost ales, la această ediție, exclusiv prin votul publicului.

Theodor Andrei a câştigat Selecția Națională Eurovision 2023!

„Doamne, Doamne! Am văzut atâtea finale de showuri și de finale de selecții naționale și n-am crezut că se simte așa de tare chestia asta! Vreau să vă mulțumesc din tot sufletul meu. Știu că am făcut niște promisiuni foarte mari dar știu de asemenea că sunt  extraordinar de devotat să le duc la capăt și că o să muncesc până peste așteptările  pe care le-am setat, așa că vă mulțumesc din suflet pentru încredere. Este un dar, mă simt binecuvântat! Vă mulțumesc din suflet!”, au fost cuvintele pe care Theodor Andrei le-a adunat imediat după ce a fost desemnat câștigătorul Selecției Naționale Eurovision 2023.

Reprezentantul României la Eurovision 2023 are 19 ani și este solist vocal, compozitor, textier, orchestrator și actor.  A obținut peste 200 de premii în festivaluri naționale și internaționale de muzică, cu peste 100 de melodii compuse. În anul 2022, a primit Premiul Myosotis pentru cea mai bună creație a unui cantautor, pentru piesa “Artist” (muzică și versuri Theodor Andrei) de pe albumul “FRAGIL”. De asemenea, deține Marele Trofeu al Festivalului “Mihaela Runceanu” 2022 și Marele Trofeu al Festivalului “Alexandria Pop Fest” 2022. Este semifinalist al primului sezon Vocea României Junior (2017) și concurent până la faza bootcamp la X Factor România (2020).

La doar 19 ani a fost o concurență serioasă pentru colegii săi!

În Selecţia Naţională au concurat artiştii cu piesele: Deiona, „Call on me”; Andrada Popa, „No time for me”; Ocean Drive, „Take you home”; Amia, „Puppet”; Andrei Duțu, „Statues”; Theodor Andrei, „D.G.T. (Off and on)”; Steven Roho x Gabriella x Formaţia Albatros ,”Lele”; Aledaida, „Bla Bla Bla”; Adriana Moraru, „Faralaes”; Maryliss, „Hai vino”; JaxMan (Erin Dăneţ) „Bad&Cool”, Andreea D Folclor Orchestra, „Periniţa mea”.

Alături de concurenți, pe scena Eurovision de la Bucureşti au urcat: WRS, Ilinca Băcilă împreună cu band-ul ei – Gadjo Dilo, Ana Maria Mărgean şi Darius Mabda, participanţi la America’s Got Talent All – Stars.

Laurențiu Niculescu şi Ilinca Băcilă au fost gazdele show-ului Selecţiei Naţionale Eurovision 2023.

Evenimentul a avut loc în studioul Pangrati al Televiziunii Române şi a fost transmis în direct pe canalele TVR 1, TVR Internaţional, TVR+ și pe conturile din rețelele de socializare al TVR.

Eurovision Song Contest 2023 se va desfăşura în Marea Britanie, la Liverpool, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai 2022. România va intra în concurs joi, 11 mai, în prima parte din a doua semifinală.

Ce spune Mihai Trăistariu despre Selecția Națională Eurovision 2023

Ca fost participant la Eurovision, Mihai Trăistariu a fost prezent aseară la TVR, la finala Eurovision 2023 și după ce s-a anunțat câștigătorul, a postat câteva păreri personale, “la cald”.

“Am văzut Eurovisionul aseară chiar de la fața locului, din platoul TVR. Sunt lucruri care mi-au plăcut și lucruri la care se mai poate lucra… Să le luăm în ordine.

1. Spectacolul în sine a fost fain … dar totuși mai sec decât în alți ani. Mai … lipsit de ceva.

Totuși … bine că n-au mai fost gafele prezentatorilor din anii trecuți. Și Ilinca și Laurențiu s-au descurcat de minune, ceea ce e admirabil.

2 .Însă, repet … am simțit că – întreg show-ul n-a avut amploarea, anvergură, coloratura, explozia, farmecul din anii trecuți. Poate lipsa vedetelor, poate cumințenia întreagă a spectacolului în sine. Habar n-am ! Ceva a fost mai moale ca-n anii trecuți și nu știu de ce.

3. Faptul că invitații, juriul, publicul au fost într-o încăpere iar artiștii în alta, a făcut să fie multe minute goale pentru noi, cei din sală. Practic stăteam și câte 5-10 minute degeaba, nevăzand și neauzind nimic, ca și cum era pauză de publicitate mai mereu. Asta n-a fost ok. Mai ales pentru public, care era totuși format din fanii Eurovision, nu-i așa?

“Un punct în minus!”

Dacă-i lași pe gol … așa … nu pleacă cu un sentiment bun. Tre’ să le dai și lor ceva. Mutând spectacolul dintr-o cameră în alta, lași publicul fără un spectacol cursiv, continuu. Așa că lumea fugea la baie și la poze. Trebuiau cumva puși laolaltă cu toții. Era ALTFEL.

4. Noi, cei din sală, nu am văzut nicăieri și nici nu s-au zis pe gură … niște numere de telefon, unde putem vota. Se vedea doar pe tv. Ceea ce a trezit un murmur în sală: ” la ce numere se votează”, „unde se votează ?”, „când se votează ?” etc.

Invitații mei, de exemplu, și rândurile de lângă noi – n-au votat ! N-au știut la ce număr se dă SMS. Le-am zis să caute pe net, n-au găsit, au abandonat și n-au mai votat. Deci aici … un punct în minus.

5. Am citit în grupurile Eurovision că transmisia pe net a fost cu defecțiuni. Cred că pe youtube s-a dat live. Ziceau că primele 20 de minute, nu s-a înțeles nimic. Pe tv măcar sper c-a fost ok. N-am auzit reclamații”, a avut de adăugat Mihai Trăistariu.

Publicat: 13 feb. 2023, 12:26 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×